GOOGLE TRANSLATOR

joi

PLOIEŞTI

1857 - În primăvara acestui an, fraţii Mehedinţeanu inaugurează la Ploiești prima rafinărie de petrol din lume. „Fabrica de gaz” a fost construită special pentru a furniza Bucureştiului petrolul lampant necesar iluminatului public.
1870 - Pe data de 8 august, elita locală pune în acțiune planul mai multor orașe de a schimba domnitorul străin cu unul român. „Republica de la Ploiești”, la evenimentele căreia a participat și I.L. Caragiale, se încheie după câteva ore, când inițiatorii revoluției ploieștene sunt arestați de soldații sosiți de la București. Capul mișcării antidinastice, avocatul și ziaristul Alexandru Candiano Popescu devine după zece ani de la eveniment adjutantul Regelui Carol I.
1877 - În această primăvară , în timpul războiului ruso-turc, țarul Alexandru al II-lea își stabilește cartierul general la Ploiești, fiind primit cu entuziasm de locuitorii orașului. În afara țarului, la Ploiești sunt găzduiți toţi demnitarii importanţi ai imperiului, în total peste 700 de persoane sosite de la Sankt Petersburg. Astfel, pentru aproximativ trei săptămîni, Ploieștii devin de facto capitala Imperiului Țarist!
1882 - criticul literar Constantin Dobrogeanu Gherea, deschide în incinta Gării de Sud cel mai faimos restaurant dintr-o gară românească. În scurt timp faima restaurantului atinge cote maxime după ce este vizitat și apreciat de regele Carol I și de elita vremii, precum I. L. Caragiale, Alexandru Vlahuţă, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Bogdan Petriceicu Hașdeu sau Titu Maiorescu. Restaurantul a funcționat până în preajma Primului Război Mondial.
1900 - Orașul lui „Ce bei?” este denumirea mai puțin cunoscută a Ploieștilor interbelici. La acea vreme, în oraș funcționa o cârciumă la aproximativ 200 de locuitori, astfel că devenise o obișnuință ca ploieștenii să se  salute pe stradă cu întrebarea “Ce bei?” în loc de „Bună ziua”. Într-un oraș pestriț, dar în același timp cosmopolit, centru industrial și comercial al României, birtul era locul în care ploieștenii își petreceau timpul liber.
1935 - în prezenţa regelui Carol al II-lea sunt inaugurate Halele Centrale  capodoperă a arhitecturii interbelice românești, dar și una dintre cele mai moderne hale alimentare din întreaga Europă a acelor vremuri, realizare a arhitectului Toma T. Socolescu.
1943 -, aviația americană întreprinde primul atac masiv, de la joasă înălțime, asupra facilităților petroliere ale orașului. Raidul aerian nu și-a atins scopul deoarece nu s-a înregistrat o micşorare a capacităţii globale de producţie și rafinare a petrolului însă a însemnat cea mai mare pierdere înregistrată vreodată de aviația Statelor Unite ale Americii într-o bătălie aeriană. Ploieştiul devine cunoscut drept „Cimitirul bombardierelor”, mai târziu piloții americani numind această zi „Duminica Neagră”.
1960 - Hipodromul de Trap din București este mutat într-o singură noapte la Ploiești, din ordinul lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Prima cursă hipică este organizată la Ploiești în anul 1961. Recent Hipodromul a trecut printr-un proces de reconstructie, fiind singurul hipodrom din țară care din țară care găzduiește curse de trap și galop.
1961 - la data de 8 octombrie este inaugurat Muzeul Petrolului, ca o recunoaştere a statutului oraşului Ploieşti de capitala aurului negru, rămânând de atunci unica instituţie muzeală, cu acest profil din întreaga Românie.
1963 - muzicianul Paul Constantinescu compune „Simfonia ploieșteană”, astfel că Ploieștiul devine singurul oraş din România care are propria simfonie. Întrebat de ce a compus o simfonie dedicată orașului natal, Paul Constantinescu a răspuns: „Când urbea mea natală mă primeşte cu braţele deschise şi taie viţelul cel gras, cum pot eu să-i răspund? Cu slabele mele puteri, prin ceea îmi este mai la îndemână, prin muzică!”.
1963 -  a fost un an bun pentru cultura ploieșteană de vreme ce profesorul Nicolae Simache pune bazele la Ploiești a singurului muzeu din Europa de est dedicat ceasului. Din 1972, Muzeul Ceasului este găzduit in Casa Luca Elefterescu, fiind în prezent cel mai vizitat muzeu al Ploieștiului, cu peste 35.000 de vizitatori anual.
1969 - Ploieștiul găzduiește primul festival de jazz din România în incinta Palatul Culturii. Interzis de regimul comunist în anii următori, festivalul a fost reluat în anul 2005 de către o mână de pasionați din oraș. Găzduit în prezent de Filarmonica „Paul Constantinescu”, evenimentul reusește în fiecare an să anime viața culturală a orașului, aducând la Ploiești nume importate din lumea jazz-ului.
1993 - la o jumătate de secol de la decesul compozitorului Paul Constantinescu, este înfiinţat Muzeul Memorial Paul Constantinescu, unicul muzeu ce avea să evoce memoria şi opera marelui compozitor ploieştean.

2002 - supranumit "Îngerul Blond", Nichita Stănescu va primi recunoaşterea autorităţilor, care vor decide înfiinţarea, în casa sa natală, a unui muzeu memorial, menit să ne reamintească tuturor cine a fost Nichita Stănescu (1933-1983).
2002 - pugilistul şi ploieşteanul Leonard Dorin Doroftei devine campion mondial la box, categoria semi-uşoară, în versiunea WBA, devenind totodată primul boxer profesionist român, campion mondial la această versiune.
2005 - echipa de baschet masculin Asesoft Ploieşti câştigă FIBA Europe Cup aceasta fiind (şi totodată rămânând de atunci), singura echipă de baschet masculin românească ce a câştigat vreodată un trofeu european.
2016 - primul şi singurul (la acea vreme şi mult timp după aceea), sens giratoriu rutier suspendat din România, este inaugurat la ieşirea din Ploieşti, fluidizând traficul spre şi dinspre comunele învecinate Păuleşti şi Blejoi.

vineri

Mental sau mintal ?

Fără nici un dubiu că titlul nu spune mare lucru multora dintre noi însă este o  mare diferenţă între cei doi termeni. Şi fiindcă observ că sunteţi şi mai nedumeriţi vă rog să îmi permiteţi să încerc să vă lămuresc cam cum stau lucrurile. Pentru acest lucru voi lucra (aşa de început), cu cea mai pertinentă sursă şi anume DEX-ul editat de Academia Română.

MENTÁL, -Ă, mentali, -e, adj., s. n. Care se referă la mentalitate, privitor la mentalitate. ◊ (Substantivat) Mentalul colectiv. – Din fr. mental.
MINTAL(Ă), mintali, -e, adj. = Care se referă la minte, care aparține minții, care se face în minte. Calcul mintal.  închipuiește-ți ce-ar fi cînd s-ar uni, printr-o organizație perfectă, sforțările mintale ale tuturor oamenilor spre aceeași țintă! REBREANU, P. S. 40. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = bolnav care prezintă întîrzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice (inteligență, memorie, atenție etc).
Dar DEX-ul  doar defineşte, dar nu deosebeşte, motiv pentru care vă propun să vedem ce spun specialiştii despre cei doi termeni.
Sănătatea mintală reprezintă o componentă fundamentală a sănătăţii individuale şi este o parte esenţială a vieţii noastre, desemnând generic modul în care oamenii se înţeleg şi se integrează în familie, la serviciu sau în comunitate cu semenii lor. Sănătatea psihică poate fi definită în termeni generali drept capacitatea individului de a menţine echilibrul între funcţiile intelectuale şi afective şi de a se integra cu supleţe în viaţa socială.
Sănătatea mentală - O definiţie acceptată a stării de sănătate mentală a fost formulată undeva în anul 1999 şi “reprezintă stări medicale caracterizate prin alterări în gândire, dispozitie sau comportament (sau o combinaţie a acestora) asociate cu distres sau alterarea funcţionării”.
OK, dacă este să mă întrebaţi pe mine v-aş spune că sănătatea mentală este tratată de psiholog, iar sănătatea mintală de psihiatru, dar de multe ori aceştia colaborează la acelaşi caz, acesta fiind un factor de confuzie a termenilor. Un alt factor care crează confuzie este deosebirea înre boală şi sănătate mintală, deosebire  pe  care am să încerc s-o explic acum. Semnele, simptomele şi afectarea în funcţionare, care marchează boala mintală, sunt precizate în manualele de diagnosticare. Aceste manuale îi ajută pe psihiatri să definească diagnosticele, de la A la Z. De ce este important ca pacienţii să fie diagnosticaţi şi să li se pună ”etichete” care ar putea atrage şi stigmatizarea din partea celor din jur? De ce contează un diagnostic specific dacă linia dintre sănătate şi boala mintală este aşa de neclară? Un motiv ar fi acela că asigurările de sănătate plătesc doar dacă există un diagnostic conform manualelor internaţionale. Dar cel mai important este faptul că astfel pacientul poate beneficia de tratament adecvat – pentru a trata bine este nevoie să se ştie ce boala este.
O altă sursă de confuzie vine din limba engleză unde atât sănătatea mentală cât şi sănătatea mintală se scrie la fel menthal health. Mentalul se cultivă, mintalul se dobândeşte, mintalul se tratează medicamentos iar mentalul cu şedinţe de consiliere psihologică, NU noi ci specialiştii decid cât, când şi ce fel de terapie se aplică unui subiect.
Şi fiindcă se spune că mentalul se poate educa (şi) prin lectură  subsemnatul, alături de redacţia revistei, îşi ia angajamentul să revină cu alte materiale care să aducă şi alte elemente care, sperăm noi, vor aduce noi lămuriri pentru acest domeniu incredibil de vast !!!

sâmbătă

La Majorat

În anul 1993 a luat fiinţă Fundaţia Estuar. 5 ani mai târziu se înfiinţa Centrul Social Ploieşti. Practic anul acesta facem 18 ani deci suntem majori. Tocmai de aceea aş dori să profit de binefacerile bloggingului şi să-i urez C.S. Estuar Ploieşti un călduros LA MULŢI ANI !!! Felicitările, masa şi dansul vor avea loc la aceiaşi locaţie (cea de-a 5-a), binecunoscută de peste 6 ani. Prin urmare, acum că suntem şi noi majori vă aşteptăm să ne cunoaştem mai bine la una din locaţiile Estuar din ţară, locaţii pe care le puteţi găsi aici: http://www.estuar.org/ !!!

Exemplificare

 

    NU am înţeles exact de ce, dar la 5 ani după ce revista şi-a încetat activitatea, lumea a devenit subit interesată de reviista CUTIA PANDOREI !!! Întrebări  de tot felul "Despre ce se scria !?!?", "Cine scria !?!?", "Câte numere au fost !?!?", "Avea site !?!?" şi alte întrebări care mai de care. Răspunsurile sunt simple, scriau beneficiarii Centrului Social Estuar Ploieşti despre trăirile, năzuinţele şi întâmplări din viaţa lor; revista apărea lunar şi site-ul oficial era acest blog. OK recunosc că nu are reputaţia şi popularitatea blogului ARTICOLE PRACTIC dar era un blog în ascensiune care vorbea despre noi cei de la Estuar Ploieşti şi asta era cel mai important aspect. Dar nevrând să mă supăr iar (doctorii mi-au recomandat să nu mă enervez), am să închei aici această postare, lăsându-vă spre exemplificare unul din numerele revistei !!!

joi

Zelist.ro

Iniţial, doream să şterg acest blog însă mai mulţi factori, m-au determinat să-l păstrez în continuare: 1) Ascensiunea blogului în clasamentul blogosferei româneşti ZELIST chiar dacă nu s-au făcut postări pe blog; 2) Linkurile unor prieteni (bloggeri şi ei) care se află pe blogroll-ul acestui blog şi care le conferă un pic de prestanţă; 3) Vizitele şi comentariile făcute de unii internauţi pe acest blog şi care s-ar fi pierdut odată cu blogul; 4) O dovadă pentru viitor că revista "CUTIA PANDOREI", s-a editat câţiva ani în Centrul Social Estuar Ploieşti; 5) Posibilitatea (fie ea şi foarte mică) de reluare a proiectului "CUTIA PANDOREI" aici la Ploieşti; 6) O alternativă deja existentă în mediul online pentru postări cu impact puternic în caz de nevoie; 7) Zelist.ro este "principalul vinovat" pentru care acest blog va continuna să existe, spre disperarea unora.

miercuri

LA MULŢI ANI ESTUAR !!!


 În anul 1993, atunci când Asociaţia scoţiană "Penumbra" împreună cu Liga Română pentru Sănătate Mintală, înfiinţau Fundaţia Estuar, multă lume a luat în derâdere acest demers, neacordând (pe atunci) nicio şansă nou înfiinţatei fundaţii. Anii însă au trecut şi profesionalismul, seriozitatea şi implicarea celor care de-a lungul anilor au reprezentat ESTUAR şi-a spus cuvântul. Iar acum în septembrie 2011 aniversăm 18 ani de ESTUAR !!!
     Putem să afirmăm că ESTUAR îşi aniversează majoratul şi că ESTUAR este, fără îndoială, un nume major în această lume tumultoasă a ONG-urilor !!! La 5 ani de la înfiinţare ESTUAR, s-a înfiinţat şi aici la Ploieşti un Centru Social al acestei fundaţii, iar după alţi 5 ani (în 2003) şansa a făcut ca şi eu să iau contact cu această fundaţie. A fost momentul când lucrurile pe care le ştiam au căpătat o cu totul altă valoare. Am cunoscut în aceşti ani oameni speciali şi unici pe care (sper)am reuşit să-i apreciez la adevărata lor valoare. Apeoape firesc, fără vrerea mea, m-am trezit implicat şi angrenat într-o "uzină" ce încerca să "repare" nedreptăţile şi stigmatizarea societăţii asupra persoanelor cu probleme de sănătate mintală.


Era timpul să fac şi eu ceva în acest sens ! Şi-am început şi continuat cu ceea ce ştiam cel mai bine şi anume: să scriu !!! Aşa a apărut revista CUTIA PANDOREI, o revistă editată în cadrul Centrului Social Ploieşti http://www.cutiapandoreiploiesti.blogspot.com/  după care a urmat implicarea mea într-un alt proiect amplu despre care aţi citit aici: http://mentalhealth-trainedtodaytotraintomorrow.eu/media/Jurnalul_TOT_de_Robert_Codescu_RO.pdf sau poate din presa locală aţi mai citit câte ceva sau probabil aţi mai văzut poze şi un foarte scurt reportaj ca aici: http://www.observatorulph.ro/latest-news/social/reportaj-locul-in-care-nebunii-sunt-tratati-omeneste unde a fost nevoie, cazul şi mai ales m-am priceput, m-am implicat şi eu după puterile mele, câteodată poate prea pătimaş lăsând loc la alte interpretări. ESTUAR a fost locul unde, nepriceperea, nepotismul, sau slaba pregătire nu aveau ce căuta, mai ales datorită faptului că se lucra (şi se lucrează) cu persoane cu nevoi speciale şi anume cu persoane cu probleme de sănătate mintală. Între timp reţeau ESTUAR s-a extins la 7 (ŞAPTE) Centre Sociale şi Filiale, aşa că în prezent persoanele cu probleme de sănătate mintală din Botoşani, Bucureşti (Sector 1 & Sector 6), Cluj-Napoca, Constanţa, Giurgiu şi Ploieşti au un loc unde sunt înţeleşi, consiliaţi, îndrumaţi şi ajutaţi. Poate această linişte şi armonie care domneşte aici la ESTUAR a fost una din cauzele din care s-au ajuns aici la18 ani de existenţă.
      Cine ştie poate că la aniversarea a două decenii din 2013 voi scrie despre cele 10 Centre Sociale şi Filiale ale fundaţiei ESTUAR şi această fundaţie va reprezenta (dacă NU deja o face) standardul de excelenţă în sănătate mintală. Indeiferent de ceea ce va fi eu PROMIT FERM că voi reveni să vă informez pe toţi.

LA MULŢI ANI ESTUAR, LA MULŢI ANI estuarieni !!!

vineri

ULTIMUL NUMĂR

Anul (2011)acesta în februarie, revista Cutia Pandorei şi-a încetat apariţia, acest blog însă va rămâne pentru a aduce la cunoştinţă celor ce se vor perinda pe aici că a existat din mai 2005 până în februarie 2011 revista CUTIA PANDOREI, prin această postare coordonatorul, redactorul şef şi corectorul Robert Codescu vrea să mulţumească TUTUROR acelora care au avut curiozitatea şi mai ales răbdarea să citească această publicaţie !!!

Acest lucru cu siguranţă NU este sfârşitul lumii ci un nou început de drum şi o expeienţă pentru fiecare dintre noi !!!

ACTIVITATI



Rubrica "Activitati" este rubrica revistei unde sunt evidentiate actiunile intreprinse de estuarienii din Ploiesti si activitatile lor desfasurate aici in cadrul Centrului Social. Asa ca e una din rubricile apreciate de catre majoritatea cititorilor revistei !!!

miercuri

DIPLOMA Cutia Pandorei


O recunoastere a valorii coordonatorului si a revistei "Cutia Pandorei" obtinuta in anul 2006 la team retreat-ul de la Calimanesti din judetul Valcea!!!

luni

CALATORII


Aceasta rubrica evidentiaza locurile unde beneficiarii Centrului social Ploiesti au fost in plimbare sau in statiune la tratament !!! In ciuda crizei si multor probleme financiare au fost multe destinatii in 2010: Sighisoara, Baile Herculane, Campina, Busteni si multe altele care au fost detaliate in paginile revistei CUTIA PANDOREI!!!

miercuri

TENTATIVE POETICE


"Tentative Poetice" este rubrica revistei care s-a nascut din expresia: "Romanul s-a nascut poet!" Asa ca poeme mai mult sau mai putin inspirate si-au facut loc de-a lungul timpului la aceasta rubrica !!!

luni

DIVERTISMENT


Într-o lume în care lumea a uitat să mai zâmbească şi să mai râdă, rubrica DIVERTISMENT vine să mai descreţească frunţile celor ce o citesc.Aşa că NU rataţi această rubrică !!!

ÎNCERCĂRI LITERARE


Această rubrică, găzduieşte însemnări, jurnale, trăiri şi/sau sentimente ale beneficiarilor de aici din centrul social Ploieşti, unele de o adevărată valoare literară.

sâmbătă

CONSILIERE JURIDICĂ

De-a lungul timpului a fost necesară editarea acestei rubrici datorită hăţişului legislativ în care se zbat persoanele cu dizabilităţi.Astfel că zeci de articole şi paragrafe din Legi, Ordonanţe de Urgenţă şi/sau alte acte legislative şi-au găsit aici locul.

EDITORIAL

EDITORIAL este rubrica permanentă a revistei în care sunt evidenţiate problemele, realizările sau aspiraţiile beneficiarilor Centrului Social.


De la lansarea revistei a apărut aproape în TOATE numerele revistei!